Valeriu ILICA

Romanul CULDUŞII, apărut la Arad, în 2012, sub semnătura lui Valeriu Ilica, abordează una din temele majore şi predilecte ale literaturii române: ţăranul, ca făuritor de ţară şi satul, ca lume în care acesta trăieşte. Privite ca două entităţi, ca două permanenţe, ca două realităţi specific româneşti, indisolubil legate între ele, satul şi ţăranul din CULDUŞII vin în faţa cititorului pledând şi încercând să-şi recâştige fostul lor statut, vechea lor identitate. Încadrată în timp, cartea începe când se termină războiul şi se termină când începe revoluţia. Pe parcursul celor peste 1100 de pagini, avem de-a face cu o amplă şi cuprinzătoare frescă a vieţii satului românesc din perioada comunistă. Gândit şi construit în trei părţi, CULDUŞII reconstituie o epocă, reclădeşte o lume şi readuce la viaţă o generaţie întreagă, care, în virtutea unui mers nefiresc al istoriei, dar mai ales împotriva voinţei ei, a trebuit să treacă prin proba de foc a cotelor şi a colectivizării, a deportărilor la normă, a retragerii în munţi sau a închiaburirilor la ordin, pe bază de plan sau de tabel. Cartea o face cronologic, obiectiv, uneori aproape cinematografic. O face şi o reface meticulos, documentat şi riguros. Imparţial, etapă cu etapă.

Dacă în prima parte ni se aduce la rampă o lume simplă dar suficientă sieşi, guvernată de reguli, norme şi valori unanim recunoscute şi acceptate, într-un cuvânt, o lume aşezată, clădită să dureze, pe parcurs, mai exact odată cu instaurarea şi intervenţia noilor factori politici – cei de sorginte şi inspiraţie străină – edificiul rural tradiţional se clatină. Dă semne de nelinişte, se zguduie încet, încet din temelii, pentru ca într-un final, să se năruie pe de-a-ntregul. Va fi o năruire lungă şi dureroasă, de aproape jumătate de veac. Preocupat pentru a realiza o reconstituire pe cât de fidelă, pe atât de cuprinzătoare, a acestui amplu şi agresiv proces, autorul CULDUŞILOR recurge la toată gama de tehnici, strategii şi procedee pe care le presupune un astfel de demers. Începe cu procurarea şi studierea unor manuscrise, notiţe, scrieri de sertar şi caiete de însemnări, rămase de la victime, de la rudele acestora sau de la simpli martori oculari. Scotoceşte documente vechi şi materiale rare, de arhivă. Se deplasează în mediul sătesc, unde face investigaţii, confruntări şi recunoaşteri pe teren.

Elaborat într-un stil simplu şi concis, atractiv şi accesibil, romanul se citeşte uşor, cu interes, curiozitate şi plăcere, între cititor şi personaj realizându-se o evidentă apropiere, totul în paralel cu acţiunea care se deapănă cursiv, odată cu lectura, fără efort, aproape de la sine. Nu este mai puţin adevărat că sunt şi pasaje, ba chiar capitole întregi în care naraţiunea ori conflictul se declanşează şi se dezlănţuie brusc, stilul devenind stihial. Atunci frazele şi răbufnirile personajelor aflate în conflict se rostogolesc torenţial, zgomotos, de-a dreptul în cascadă. Replica este acidă şi tăioasă, tonul isteric şi nervos, adesea cu verbul în vârful peniţei. Se recurge la un astfel de procedeu stilistic din nevoia de a sugera ascuţirea luptei de clasă, de a sublinia adâncirea şi gravitatea conflictelor ori divergenţa intereselor sau a convingerilor politice – totul într-o lume, de altfel, paşnică şi absolut normală prin însăşi natura ei. Privit din această perspectivă, nu e de mirare că scene de un dramatism cumplit se succed, se suprapun sau se completează cu altele, de un umor macabru sau de un absurd penibil, frate cu imbecilitatea. Puse cap la cap şi evaluate ca un tot unitar, ele se constituie într-un serios semnal de alarmă. Într-o pledoarie pentru o lume mai dreaptă, mai echitabilă, mai blândă şi mai bună. Dar şi într-un aspru rechizitoriu la adresa violenţei, a intoleranţei şi a excesului. A exceselor de tot felul.

Prin câteva dintre principalele sale personaje, CULDUŞII se vrea, în egală măsură, un roman antirăzboinic; al văduvei şi al văduviei, ca forme de singurătate supremă, al copilului orfan, flămând, desculţ şi zgribulit de frig, crescut mai mult pe uliţele satului, din mila celor de bună credinţă. Proverbialul simţ de proprietate al ţăranului, binecunoscuta dragoste de animale, grija pentru utilajele şi atelajele sale constituie o altă coordonată pe care se construieşte osatura acestui roman. Dar, înainte de toate, CULDUŞII este o frumoasă poveste de suflet. O carte scrisă de dragul şi de dorul limbii române. Este romanul reîntoarcerii la vatra de origini. Este o carte despre ţăranul şi ţara ce nu moare. Despre ţăranul român din Mioriţa – proprietarul de drept al ţării. În fine, este şi va rămâne o carte despre ţăranul român dintotdeauna – un înger căzut din Olimp, dar care, chiar şi aşa, nu poate fi măsurat decât cu propria sa măsură.