„Acum pot spune cu certitudine că este un roman în care autorul său reînvie o lume pe care mulţi dintre noi o consideram iremediabil pierdută”
În urmă cu un an, apărea, la editura Fabrica de carte din Oradea, romanul CULDUŞII, avându-l ca autor pe domnul Valeriu Ilica. Promovată şi popularizată în paginile săptămânalului Europeanul, cartea s-a bucurat de un adevărat succes, fiind căutată, procurată, citită şi comentată cu aplecare şi interes, atât de specialişti în arta scrisului, cât şi de cititorii de rând. Fără intenţia de a exagera, CULDUŞII, aşa cum apăruse în aprilie 2012, arăta ca o carte impresionantă, serioasă, de dimensiuni, în două volume, care însumau peste o mie de pagini. Acum pot spune cu certitudine că este un roman în care autorul său reînvie o lume pe care mulţi dintre noi o consideram iremediabil pierdută, aspect important, sesizat cu uşurinţă de cei care au citit-o. Venind parcă în sprijinul acestei afirmaţii, iată cum o prezenta, într-o scurtă recenzie, poetul Ion Mărgineanu, membru al Uniunii Scriitorilor, director al periodicului de cultură „Alba Iulia”:
Lumea descrisă în romanul CULDUŞII, „este o rană mai mult sau mai puţin deschisă, în care, deopotrivă, pământ şi cer, leagăn şi mângâiere, plecări şi reîntoarceri îşi descoperă chipul de trudă în jertfă, de tradiţie în contemporaneitate, fără a fi lustruite până dincolo de impuritatea oglinzilor”…pentru ca apoi, în final, să adauge: „Felicitări, bătrâne prozator! Nu o spunem ca fost profesor care te-a publicat (cândva), ci ca un cititor ca şi-a scăldat fiinţa într-o lume pe care ai adus-o la noi să fie reîmbrăţişată”.
Aprecieri pertinente şi la obiect asupra cărţii face şi prof. univ. dr. Vasile Macoviciuc, director al Departamentului de Filozofie şi Ştiinţe Socio-umane din cadrul ASE Bucureşti, el însuşi cunoscut ca un rafinat şi deosebit de sensibil poet:
„Culduşii este un roman de proporţii epopeice: năucitor, amplu tematic, viguros. E o carte în care luciditatea tragică se completează cu umanitatea expresivă, sublimul coabitează cu mediocritatea în faţa conjuncturilor, eroismul cu sufocarea, arheologia afectivă cu melancolia discretă, totul imortalizat de un bisturiu stilistic, fără cusur. Este vorba de o carte care defineşte dislocarea unor lumi. E o scriitură densă, dar tihnită. Autorul fraternizează cu victimele, de parcă lui i se întâmplă toate. Îmi place şi discreta undă de regret pentru cele vechi şi aşezate în rosturi, de care noi, generaţia mai veche, am avut cumva parte, dar care acum sunt din nou în pericol. Valeriu Ilica se joacă cu schimbarea perspectivelor, de parcă ar stăpâni un insectar”. Conchide – şi subscriu la respectiva constatare – că „romanul însumează o muncă, o viziune şi un proiect(definitivat), de care nu este în stare oricine”.
Pentru prof. univ. dr. Vasile Frăţilă din Timişoara, cunoscut cercetător dialectolog, titlul romanului e un cuvânt care frapează, dar pe care, tocmai de aceea îl găseşte sugestiv şi interesant. Probabil, zic eu, şi pentru că provine din aria sa de activitate. Cât despre carte, consideră că „va fi unul dintre romanele izbutite ale literaturii noastre contemporane”.
O radiografiere a cărţii face şi Iosif Halja, un meticulos şi foarte original cronicar sportiv, fost coleg şi prieten cu autorul:
„Gândită pe-ncet şi construită cu grijă, pe mai multe planuri, cartea începe prin a aduce în faţa cititorului o lume aşezată, cu credinţele, cu tradiţiile şi cu obiceiurile ei. Mai pe scurt, puţin câte puţin, ni se relevă satul şi ţăranul de odinioară, cu tot ceea ce avuseseră ei mai nobil, mai sfânt, mai autentic şi mai bun. Poate că tocmai de aceea – şi ţine de tehnica autorului – pe măsură ce înaintezi în lectură, parcurgând unul după altul capitolele cărţii, ai senzaţia că vizionezi un film sau, şi mai exact, că te plimbi prin sălile şi printre exponatele unui muzeu. Ale Muzeului Ţăranului Român, fireşte”.
Sigur, lista celor care au scris despre această carte este destul de lungă, motiv pentru care exemplele şi citatele ar putea continua. Nu o voi face. Mă opresc aici, dar nu înainte de mai reţine un scurt pasaj dintr-o recenzie recentă, semnată de prof. Doina Stanca Mihailovici din Lugoj:
„Dincolo de evenimentele dramatice, de înfrângeri şi de umilinţe, dintre paginile cărţii se ridică statuar, străbătând istoria, chipul ţăranului nostru tradiţional, omul simplu, având ca atribute modestia, vrednicia, dragostea pentru pământ şi pentru Dumnezeu. Un prototip al acestuia este Adam Moşoiu. Chiar şi numele său (Adam) pare să spună că vine de departe, este purtătorul zestrei strămoşeşti de respect pentru muncă, principala valoare a lumii sale, criteriul etic după care se apreciază între ei oamenii de la ţară”.
Aşa cum era şi normal, odată stocul primei ediţii fiind epuizat, iar cererea din partea cititorilor în creştere, s-a tras o nouă ediţie, de data asta în trei volume, revăzută de autor şi adăugită. Apărută de curând, la editura Paco din Bucureşti, textul nu conţine modificări care să aibă impact asupra structurii de ansamblu a romanului. Capitolele, cele trei părţi iniţiale, toate au rămas aceleaşi. În schimb, s-a intervenit cu adăugiri care au, mai degrabă, rol şi efect stilistic, atât la nivel de portret, de descriere, cât şi în ceea ce priveşte o mai bună nuanţare a mesajelor. Trebuie menţionat că, revăzând textul, autorul a manifestat receptivitate şi a ţinut cont de multe dintre sugestiile venite din partea cititorilor săi, ceea ce pentru noua variantă, posibil cea definitivă, este un real câştig. Cartea a fost expusă şi poate fi procurată de la librăria Corina din Arad, dar şi solicitând-o prin formularul de contact al saitului www.valeriuilica.ro.
Daniel ALBU
Articolul a fost publicat în editia din 20 mai 2013 a ziarului Europeanul.eu
